Din pragul Dunării albastre,
Chemaţi de doruri de-nălţare,
Am căutat spre zări sihastre,
Spre ceruri fără de hotare.
Sub cerul nopţilor din vise
Plutind pe taina unui val,
Pornim spre creste necuprinse,
Un mal suntem urniţi spre mal.
Prin picăturile zăpezii,
Cu primul pas al dimineţii,
Am răvăşit ceasul amiezii,
Şi diafana rouă-a ceţii.
În gînd, apusului de soare,
I-am spus un crez şi-un legămînt
Şi-ntreaga, veche depărtare,
Ne-a nins pe creştete avînt.
Urmaşi ai vijeliei sfinte
Stindard al timpurilor terne,
Ne leagă tainic legăminte
De dăinuirile eterne.
Din pragul malurilor noastre,
Pe creste-adesea poposim
Şi valul Dunării albastre
În roi de stele îl privim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu