Plouă iar în Făgăraș

Plouă iar, în Munţii Făgăraş,
Din înalturi pline de zăpadă
Şi-şi clădeşte visul trist sălaş
Nelăsînd mai multe să se vadă.

Prevestind izbăvitoarea punte,
Cînd spre alte vremuri se îndeamnă,
Se avîntă umbrelele cărunte
Într-un cer al timpului de toamnă.

Plouă iar, mărunt, în Făgăraş
Dintr-o geană arsă de lumină
Soarele strivit într-un ogaş
Seamănă, cumva, cu luna plină.

Pravila din şoaptă-i luminoasă,
Însă ziua-i grea şi-ntunecată,
În orînduirea oneroasă,
Risipită, lacrima-i uitată.

Plouă iar, încet, în Făgăraş
Ca-n orgia viselor pierdute
Adunînd colindul unor paşi,
Peste începuturi osîndite.

Crestele au nori de zi senină
De un alb al ochilor de gheaţă,
Cuprinzând în nimburi de lumină
Oameni plini de dragostea de viaţă.

Oameni plini de viaţă,

oameni plini de zbor

Oameni printre oameni,

oameni ce nu mor.

Oameni plini vise,

oameni plini de zbor,

Oameni printre oameni,

oameni ce nu mor.