Cînd norii iarăşi or să cearnă
Pe ale noastre frunţi, zăpadă,
Ne vom iubi ca-n prima iarnă
Cu pasul tainic de paradă.
Cînd, peste iarnă, peste lume
Trecutul fi-va rătăcire
Ne vom iubi pe-al nostru nume
Aşa cum tot ar fi-n iubire.
Sub fulgii mari, ca-ntr-un incendiu,
În noaptea plină de lumină
Istorii negre, în compendiu,
Vor răsări din nori şi tină.
Din vechi şi provizorii fapte,
Cu un motiv al lor, aparte,
O clipă din aceeaşi noapte
Va duce viaţa mai departe.
Habotnic, revanşard şi groaznic
Veni-va gând de răzbunare,
Tot insistent şi tot obraznic,
Mereu mai mare, tot mai mare!
Trece-vor nopţi, veni-vor zile
Cu cer tivit de nori în ploaie,
Contururi dînd unei idile
Deja sfârşită în războaie.
Vînat, pierdut şi iluzoriu
Prin raţiuni de judecată,
Destinul vieţii-i derizoriu
Şi pare doar un fel de plată.
Nu ştiu de-i rău, sau de e bine,
Te cheamă scîrţîitul porţii,
Căci de la mine pîn’ la tine
Un pod făcut-a jocul sorţii.
Mă tot îndeamnă roata morii
Să caut adevăr în vise,
În amintirea sărbătorii
Zdrobită-n gînduri compromise.
Tăcuţi, ca o-ntîmplare veche,
Rămasă-n foc şi în cenuşă,
Vom fi perechea nepereche
Mereu ascunşi de după uşă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu