Cînd rătăceşti în fiecare zi
Deasupra grijilor deja trecute,
Răstălmăceşti chemări nevrute
Ce nu îşi pot un somn de veci dormi!
Orişicît te vei purta prin gînduri,
Vei găsi mereu, numai durere,
Care, aşa fiind, nicicînd nu piere,
Şi dă înţelesuri printre rînduri.
Pe alţii lasă-i să dezlege
Ce-a fost în anii ce trecură
Ca printr-a lor învăţătură
Să poată multe înţelege.
Ridică deci paharul vieţii
Deasupra grijilor de veacuri,
Şi-ţi spune că sunt toate “fleacuri”,
Trecînd ca roua dimineţii.
Adună-te din ploaia de tăceri
Şi orice vorbă spui să fie-a ta,
Învaţă tot ce poţi, să poţi uita,
Neobligat de viaţă, ce-a fost ieri.
Ca atunci, cînd toate, de la sine
Se vor strînge-n ultimul cuvînt,
Să trînteşti paharul de pămînt
Şi să-nchizi şi uşa după tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu