E iarăşi alb şi alb va fi...

Din munţi s-au curs zăpezile să fie
Un val ce poate, iar, acoperi
Această lume fadă, ce nu ştie
Ce mai înseamnă verbul “iubi”...

În noaptea-n care au căzut redute,
Spre lume-au început a se porni,
Cu albul unor ierni prin noi trecute,
Să ştim din nou ce-nseamnă “a trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!

Cu viscol, ce va face să renască
Dorinţa ce se poate-mpotrivi,
Trăi-vor cei ce vor să mai trăiască,
Acei ce lege au pe “iubi”...

Iar totul va-ngheţa şi va fi gheaţă
Când zorii zilei noi se vor ivi,
Şi treji vor fi cei ce, văzând prin ceaţă,
În sens profund gândesc pe “trăi”...

Şi vine albul să ne-mbrăţişeze!
Şi vine albul să ne dea contur...
Şi faptele vor fi de-acum doar treze,
Şi alb mereu, mereu, va fi în jur!