În roşu, în toamnă

Loredanei Dănoiu

Îmbracă-te în roşu

şi fii frumoasa doamnă

Ce-mi dă din nou puterea

de-a nu privi-napoi,

Când timpul dă să treacă

din vară înspre toamnă

Şi-şi încrustează-nsemnul

în tot ce suntem noi.

De-a fost atâta vară

cu gust de foc şi sete

Ce-a ars până şi cerul

şi norii-s azi de fum,

Să nu îţi fie teamă

că ploaia lasă pete,

Eu, chiar şi prin cenuşă,

spre tine îmi fac drum.

Trăieste-aceste zile

ce par că-s infinite

În care se mai simte

că arşiţa e-n toi...

Răbdarea nu ţi-o pierde...

Eu ştiu că sunt ispite

Ce pentru-a ne convinge

ne-ngroapă în noroi.

În toamna aburindă

de sânge şi motive,

Deschideţi ochii mândri

şi aşteaptă-mă! Eu vin,

Şi nu m-ascund în taine

sau motivări tardive,

Când spun că îmi ştiu rostul,

dar ţie mă închin.

Îmbracă-te în roşu,

să-mi fii frumoasă doamnă,

Cu gândul te ridică

spre cerul înstelat,

Te bucură că-ncepe

această scurtă toamnă

Ce ne va fi-mplinire,

cu sens de rod bogat.

Priveşte cerul nopţii

ascuns de ceaţa deasă

Să poţi găsi-nţelesuri

la toate câte-au fost,

Din marea rătăcire

mă-ntorc acum acasă,

Mă-ntorc venind spre tine

să dăm vieţii rost.

Dezbracă-ţi haina neagră,

nu-ţi este potrivită,

Arsuri simţeai în suflet,

acum e-al vieţii foc,

Şi caută-mi privirea

şi lasă-te privită,

Să ne redăm puterea

de a avea noroc.

Eu vin din lumi uitate,

de mulţi necunoscute,

Ştiind că pragul umbrei

e lesne de trecut,

Să conturăm prin fapte

hotare absolute,

Să fim perechea Phoenix

ce-n foc a renăscut!

Îmbracă-te în roşu

să fii frumoasă, doamnă,

Şi lasă-te purtată

de sufletu-ţi senin,

Priveşte doar în faţă

să simţi că-i prima toamnă

În care nu-ţi e frică

de iernile ce vin...